Soluții eficiente pentru oameni și mediu
Istoric
Tradiția TeraPlast pornește în 1896, când meșterul sas Walter Schuster înființează un atelier de prelucrare a plăcilor ceramice.
Ne-am dovedit reziliența trecând prin două războaie mondiale, trei schimbări de regim, două pandemii, cele mai mari crize economice din istoria omenirii și incertitudinile aduse de naționalizarea din 1948 și regimul comunist.
Grupul TeraPlast a găsit mereu modalități de a performa indiferent de contextul politic sau economic.
Se spune că acei care nu învață din istorie, sunt condamnați să o repete. Noi, în Grupul TeraPlast, învățăm în fiecare zi să fim mai buni, mai performanți, mai aproape de ceea ce contează pentru colegii, partenerii noștri și comunitatea din care facem parte.
Prin tot ceea ce facem aducem soluții eficiente pentru oameni și mediu.
Ultimele rapoarte:

1986 - 1948: Produse recunoscute în țară și peste hotare
1896
- Meșterul sas Walter Schuster înființează în Bistrița un atelier de prelucrare a plăcilor ceramice. Atelierul se află în suburbiile orașului, iar meșterului i se alătură de-a lungul timpului ucenici care petrec între 4 și 5 ani învățând meseria de prelucrare a plăcilor ceramice din lut.
1917
- Meșterul Schuster se asociază cu familia Raupenstrauch și înființează Fabrica de sobe din lut.
1924
- Fabrica de sobe din lut se numește „Fabrica de sobe și produse cheramice” din Bistrița, societate anonimă (astăzi pe acțiuni).
1926 – 1940
- Numeroase personalități locale fac parte fie din Consiliul de Administrație al Fabricii, fie din conducerea executivă. Inginerul chimist Andreas Biss, cu studii universitare în Viena, Berlin și Toulouse, este unul dintre ei.
- Echipa de fotbal Ceramica, înființată în 1933, a avut o activitate intensă în peisajul fotbalistic din România până în 1938 când a fuzionat cu Gloria Bistrița.
1940 – 1946
- Activitatea Fabricii este suspendată pe perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, urmând să fie reluată în 1946.
1948
- Fabrica de sobe și produse ceramice este naționalizată.
1949 - 1990: Adaptare, dezvoltare și reinventare
Până în 1977, activitatea Fabricii de sobe și produse ceramice s-a desfășurat normal, aceasta comercializând cu succes sobe și șeminee din teracotă, dar și faianță atât în România, cât și peste hotare. Produsele erau realizate manual și erau recunoscute pentru calitatea și aspectul produselor finite.
În 1977, fabrica a fost integrată în Întreprinderea de Materiale de Construcții Bistrița (IMC Bistrița), înființată în același an.
1978
- În cadrul IMC Bistrița sunt puse în funcțiune primele linii de extrudare țevi și profile din PVC.
1979
- Prima linie de dozare-malaxare e pusă în funcţiune. Aceasta asigură o parte din necesarul de granule pentru liniile de extrudare existente şi pentru celelalte 22, care au fost puse în funcţiune în cursul aceluiaşi an.
Asfel, activitatea IMC Bistrița era structurată în 6 secții și ateliere:
- Secția de Teracotă
- Secția de Mase Plastice
- Secția de Prefabricate
- Atelierul de Tuburi
- Secția de Balastiere
- Atelier Mecanic
1990
- Întreprinderile de stat sunt transformate în societăți comerciale, ceea ce duce la divizarea Întreprinderii de Materiale de Construcții Bistrița.
Din această divizare au rezultat două societăți comerciale, una dintre ele fiind TeraPlast, care a preluat secțiile de teracotă și de mase plastice.
Societatea comercială TeraPlast a fost înființată și aprobată printr-o hotărâre de Guvern în noiembrie 1990, cu statul român ca unic acționar.
1991 - 2007: Bazele unei povești antreprenoriale românești de succes
1992
- TeraPlast devine societate pe acțiuni și încheie un parteneriat cu Gemenc Plast Rt, parteneriat care facilitează accesul TeraPlast pe piețele externe, precum și la tehnologii de producție avansate.
1994
- Începe privatizarea companiei TeraPlast prin metoda MEBO.
- TeraPlast înființează, împreună cu Rompetrol, compania Politub – primul producător din România de tubulatură agrementată din polietilenă pentru transport și distribuție apă și gaze naturale. Fiecare companie fondatoare deține 50% din capitalul social al noii societăți.
- Ia ființă subsidiara Plastsistem, în care TeraPlast are o participație majoritară de 17,9%. Noua companie se ocupă de fabricarea de produse injectate, tâmplărie PVC și comercializarea de produse complementare portofoliului TeraPlast.
1995
- TeraPlast finalizează privatizarea integrală a capitalului său social.
- În acționariatul Politub intră doi noi asociați de origine franceză – Socomo-Socotub și Gaz de France. În noua structură, fiecare acționar deține 25% din capitalul social al Politub.
1998
- Se pun bazele Grupului TeraPlast, compania TeraPlast fiind fondatorul și liderul acestui nou grup de companii.
1999
- Prin achiziția pachetului deținut de Rompetrol SA, TeraPlast ajunge la o participație de 50% în Politub alături de Socomo-Socotub.
2003
- Laboratorul TeraPlast este dotat cu echipamente de ultimă generație printr-un program de dezvoltare demarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, care viza creșterea performanțelor întreprinderilor.
2004
- TeraPlast investește 16 milioane de euro în dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție.
- Este demarată, în cadrul TeraPlast, producția de ferestre cu geam termoizolant și profil pentacameral sub brand-ul Orizont.
- Laboratorul TeraPlast este acreditat de către RENAR – organismul național de acreditare.
2007
- TeraPlast devine acţionar majoritar, cu o participaţie de 70,42%, în compania Plastsistem, care e reorganizată pentru a desfăşura activităţi de producţie de panouri termoizolante cu miez de spumă poliuretanică. Astfel, Plastsistem este primul producător, cu capital românesc, de panouri termoizolante pe o linie continuă.
- Începe construcția Parcului Industrial din Sărățel, fabrica Plastsistem fiind prima care funcționează în această locație.
2008 - 2020: Cel mai mare producător de materiale de construcții cu capital românesc
2008
- Un pachet de 20% din acțiunile TeraPlast este listat la Bursa de Valori București. Pentru mulți ani, IPO-ul TeraPlast a fost cel mai mare IPO al unei companii private românești la Bursa de Valori București.
- Începe procesul de relocare a fabricilor TeraPlast din oraşul Bistriţa în sat Sărăţel, acesta fiind cel mai amplu program investiţional din istoria companiei.
2009
- Este pusă în funcțiune prima linie de rotoformare pentru producția căminelor din polietilenă.
- Brand-ul de ferestre termoizolante Orizont devine TeraGlass. Noul brand revitalizeză imaginea diviziei de ferestre și reflectă mai bine apartenența la Grupul TeraPlast.
- În procesul de relocare a capacităților de producție a profilelor de tâmplărie sunt achiziționate și utilaje noi, capacitatea de producție a acestei linii de business crescând cu 60%.
2010-2011
- Se finalizează relocarea activității Grupului TeraPlast în noul parc industrial din Sărățel, cu o suprafață de 200.000mp. Investițiile în noul parc industrial se ridică la 36 milioane de euro în total. Procesul de relocare a presupus atât lucrări de infrastructură și construcția de noi fabrici, cât și relocarea utilajelor și achiziționarea de utilaje noi, amenajarea de spații logistice și de depozitare.
- Pentru dezvoltarea profesională a forței de muncă, TeraPlast începe un amplu proces pentru instruirea a peste 300 de angajați ai companiei de pe tot teritoriul țării. Programul este finanțat prin fonduri europene, se întinde pe 3 ani și acoperă 3 zone principale: sănătatea și siguranța la locul de muncă, forța de vânzări și cursuri de perfecționare/specialitare pentru middle și top management.
- Business-ul de teracotă este vândut.
2013
- Plastsistem (în viitor TeraSteel) începe producția de structuri zincate ușoare, în urma unei investiții de 2,5 milioane de euro.
2015
- Divizia de ferestre se desprinde din TeraPlast SA și devine subsidiara TeraGlass Bistrița SRL. Astfel, brand-ul TeraGlass își continuă strategia de dezvoltare pe piețele externe și performanță operațională, ca entitate de sine stătătoare în cadrul Grupului TeraPlast.
- TeraPlast ajunge la o participație de 98% în Plastsistem.
2016
- Ia ființă TeraPlast Hungaria Kft, ca urmare a strategiei TeraPlast de a-și optimiza distribuția de profile de tâmplărie pe piața din Ungaria.
- Are loc rebrandingul Plastsistem care devine TeraSteel, noul nume reprezentând mai bine domeniul de activitate al companiei, apartenența la Grupul TeraPlast și direcțiile de dezvoltare viitoare.
2017
- TeraPlast achiziționează 67% din acțiunile Depaco – deținătorul brand-ului Wetterbest, al doilea cel mai mare producător pe piața de învelitori metalice pentru acoperișuri.
- Sunt achiziționate activele unei companii din Leskovac, Serbia, unde ia ființă, în luna octombrie, TeraSteel Serbia. Noua fabrică dublează capacitatea de producție a TeraSteel. Această fabrică este, totodată, prima unitate de producție cu capital integral privat românesc deschisă în străinătate după 1990.
- Este achiziționat 50% din capitalul social al Politub SA, Grupul TeraPlast ajungând astfel la o deținere de 100% în companie.
2018
- Grupul TeraPlast, prin companiile TeraPlast, TeraGlass și Wetterbest, solicită și primește acordurile de co-finanțare prin schema de ajutor de stat pentru proiecte de investiții de 13 milioane de euro.
- TeraPlast semnează un acord cu E.ON Energie România pentru construirea unei centrale fotovoltaice în parcul industrial din Sărățel. Valoarea acordului este de 1,9 milioane de euro.
- TeraPlast devine membru fondator al Asociației pentru Relații cu Investitorii la Bursa din România (ARIR) pentru promovarea bunelor practici în relația cu investitorii și guvernanță corporativă.
2019
- Grupul TeraPlast finalizează proiectele co-finanțate prin ajutor de stat, în urma cărora: TeraPlast și-a extins capacitatea de producție pentru sisteme de canalizări interioare și a adus în piața românească în premieră granule HFFR (fără halogen, rezistente la foc); TeraGlass și-a dublat capacitatea de producție de ferestre și uși; Wetterbest și-a extins capacitatea de producție la 10 milioane de metri pătrați de țiglă metalică anual și și-a relocat activitatea într-o nouă fabrică.
- Business-ul de reciclare PVC rigid se desprinde din TeraPlast SA și devine TeraPlast Recycling. Astfel, compania este cel mai mare reciclator de PVC rigid din România și în top 10 în Europa după capacitatea de procesare de 12.000 tone anual.
- Grupul TeraPlast primește finanțare de 16 milioane de euro din partea BERD – Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
- Depaco SRL devine Wetterbest SRL, iar participația TeraPlast în companie ajunge la 99%.
2020
- Participația Grupului TeraPlast în Wetterbest ajunge la 100%.
- În martie, acțiunile TeraPlast (TRP) sunt incluse în indicele BET – indicele de referință al Bursei de Valori București. Câteva luni mai târziu, în septembrie, TeraPlast este una dintre primele companii românești incluse în indicii MicroCap și TotalCap al FTSE Russell.
- Este inaugurată centrala fotovoltaică din Parcul Industrial TeraPlast, realizată de către E.ON Energie România. Aceasta asigură circa 11% din necesarul de energie electrică a parcului industrial și va reduce emisiile de CO2 pe termen lung, până la 660 tone/an.
- TeraPlast încheie un acord de vânzare active cu Kingspan Group pentru vânzarea diviziei Steel a Grupului (TeraSteel România și Serbia, Wetterbest).
- Pe vechea locație a fabricii TeraPlast, aflată în municipiul Bistrița, se semnează demararea unui proiect imobiliar care va include circa 344 apartamente. Proiectul este implementat de către Alfa Construct Partners.
- Grupul TeraPlast solicită și primește acordurile de co-finanțare pentru proiecte de investiții de 31 milioane de euro.
- TeraPlast SA vinde linia de business profile de tâmplărie către grupul românesc Dynamic Selling Group.
- În luna decembrie, TeraPlast SA achiziționează pachetul de 70% din acțiunile producătorului de ambalaje flexibile Somplast din Năsăud.
2021: Dezvoltare spre cel mai mare procesator de polimeri de CEE
- TeraPlast primește avizul Comisiei Europene și al Autorității pentru Protejarea Concurenței (Serbia) pentru vânzarea TeraSteel și Wetterbest. În aceeași perioadă este emis avizul favorabil al Consiliului Concurenței pentru vânzarea liniei de business profile de tâmplărie.
- TeraPlast devine membră a TEPPFA – Asociația Producătorilor Europeni de Țevi și Fittinguri din Plastic. Astfel, compania devine singura companie românească parte dintr-o comunitate europeană formată din cei mai mari producători de țevi și fittinguri, furnizori de materie primă și asociații naționale din piața europeană a tubulaturii din mase plastice.
- Ca parte din strategia de dezvoltare durabilă, TeraPlast devine semnatar al UN Global Compact – cea mai mare inițiativă de sustenabilitate a ONU.
- Compania TeraPlast aniversează 125 de ani de tradiție sub umbrela „Evoluția ne definește de 125 de ani”.
- În continuarea strategiei de dezvoltare și consolidare a business-ului de ambalaje flexibile, Grupul achiziționează activele de producție și reciclare folii industriale din polietilenă de la Brikston Construction Solutions, iar apoi depune un nou proiect pentru co-finanțare prin schema de ajutor de stat pentru construcția unei fabrici de folii stretch; valoarea totală a proiectului este de 10,8 milioane de euro.
2021 - 2023: Lansare sistem complet de încălzire prin pardoseală Teraplast și microtuburi TeraDuct
2021
Se finalizează vânzarea TeraSteel și Wetterbest și a liniei de business profile de tâmplărie.
TeraPlast devine membră a TEPPFA – Asociația Producătorilor Europeni de Țevi și Fittinguri din Plastic. Astfel, compania devine singura companie românească parte dintr-o comunitate europeană formată din cei mai mari producători de țevi și fittinguri, furnizori de materie primă și asociații naționale din piața europeană a tubulaturii din mase plastice.
Începe construcția unei noi fabrici de sisteme din polietilenă (țevi PE și produse rotoformate). Fabrica poate produce țevi din polietilenă cu diametru de până la 1200.
2022
Se începe un nou proiect, co-finanțat prin schema de ajutor de stat pentru construcția unei fabrici de folii stretch; valoarea totală a proiectului este de 10,8 milioane de euro.
Se lansează sistemul complet de încălzire prin pardoseală Teraplast și microtuburile TeraDuct.
2023
Se deschide depozitul Teraplast din Galați, rețeaua totală de depozite Teraplast ajungând la 8 depozite: 7 în România și 1 în Ungaria.
Sala polivalentă din Bistrița primește numele Teraplast Arena, ca o reafirmare a sprijinului pentru comunitatea locală și promovarea activităților sportive.
Achiziția producătorului de țevi din polietilenă Palplast, din Republica Moldova.
2024 - prezent
2024
Începe construcția unei noi centrale fotovoltaice în Sărățel, cu o capacitate totală de 3,8MW.
Achiziția grupului austriac Wolfgang Freiler, a producătorului de ambalaje flexibile Optiplast, din Croația, și a fabricii de țevi din Zsambek, Ungaria, de la Wavin.
2025
Achiziția Aquatica Experience Group jucător integrat de inginerie, care furnizează soluții de tratare, epurare și management al apei, inclusiv cu componente digitale.
Consiliul de Administrație Teraplast este desemnat „Consiliul Anului 2025” în cadrul Galei Future of Boards a Enivisia.
