TeraPlast integrează soluții digitale complexe în fluxul său de procese și își propune să își digitizeze 80% dintre procesele logistice

ovidiu gurau scaled

Bistrița, 22 septembrie 2023

TeraPlast adoptă accelerat și pe scară largă soluții de digitalizare, iar, în acord cu strategia la nivel de Grup, estimează că, în termen de un an, 80% dintre procesele operațiunilor logistice să fie derulate prin intermediul unor softuri care cresc eficiența și reduc timpii necesari de livrare. Ritmul de dezvoltare a afacerilor TeraPlast accentuează nevoia de automatizare a proceselor logistice, în condițiile în care, în vârfuri de sezon, în TeraPlast, se procesează și se livrează un număr foarte mare de comenzi zilnic.

Procesul de digitalizare în cadrul TeraPlast presupune construirea unui ecosistem integrat de soluții digitale, care ține cont de specificul operațiunilor și nevoile TeraPlast și care concentrează mai multe soluții digitale care duc la interoperabilitatea datelor. Cel mai recent proiect în acest sens vizează analiza și ofertarea. Pentru optimizarea procesului, a fost implementat un program care permite atât o analiză rapidă a cererii, raportând prețul solicitat la costurile înregistrate, cât și acces la istoricul prețurilor de vânzare pentru produsele în cauză. Structura softului este gândită și personalizată de echipa TeraPlast și a fost realizat și implementat cu succes de către Cicada Tehnologies din Cluj. Creșterea vitezei de răspuns la solicitări a fost posibilă prin dotarea echipei de vânzări cu echipamente IT care permit acces rapid și în timp real la informații legate de prețuri, stocuri și oferte. Programele software înlocuiesc sistemul anterior de administrare a logisticii și ofertelor, bazat pe un format Excel, care, din cauza volumului uriaș de date, nu mai răspundea cerințelor actuale.

„Adoptarea soluțiilor de digitalizare este parte din obiectivul nostru de eficientizare a timpilor și eliminare a probabilității greșelilor în contextul unui volum ridicat de muncă.  Dimensiunea Grupului TeraPlast este în creștere constantă, suntem cel mai mare procesator de polimeri din Europa de Sud-Est, iar nevoile logistice trebuie adaptate la noile realități. Soluțiile implementate au ținut cont de dinamica, diversitatea și complexitatea proceselor comerciale, sunt personalizate industriei în care activăm. Mai specific, cu această soluție, volumul de muncă se procesează mult mai rapid, viteza de obținere a rezultatelor și șansele de eroare scad foarte mult, iar echipa dedicată acestor operațiuni rămâne aceeași. Avem 7 depozite proprii și o rețea de peste 350 de distribuitori, iar împreună cu forța de vânzări proprie servim prompt și eficient cei peste 2.000 de clienți ai TeraPlast. Vom continua să extindem soluțiile digitale necesare pentru a fi pregătiți și competitivi, deoarece acum facem tranziția către noua eră, cea a industriei 4.0” a afirmat Ovidiu Gurău, directorul comercial al TeraPlast.

Digitizarea și automatizarea proceselor permit accelerarea operațiunilor, creșterea rezilienței lanțului de aprovizionare la stres și reducerea până la eliminare a erorii umane. Accesul rapid la diverși parametri monitorizați permite o mai mare flexibilitate a operațiunilor interne cu beneficii care țin de:

  • Productivitate
  • Optimizarea forței de muncă
  • Siguranță
  • Utilizarea eficientă a spațiilor
  • Management integrat al stocurilor

Pe lângă utilizarea celei mai recente versiuni SAP (S4HANA), pentru analiza bonității clienților este folosit un robot RPA de la UiPath, iar analiza performanțelor de vânzări se face prin intermediul Business Intelligence, dezvoltat pe platforma Qlik.

TeraPlast are în vedere pentru perioada următoare analiza și găsirea de soluții pentru dezvoltarea și implementarea softurilor de logistică, finalizarea platformei de comerț B2B, cât și continuarea dezvoltării aplicațiilor de WMS, astfel încât echipele din depozite să aibă posibilitatea de a face operațiunile necesare cât mai ușor și mai repede, fără greșeli.

Despre Grupul TeraPlast

Grupul TeraPlast este cel mai mare procesator de polimeri din centrul și sud-estul Europei. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack și Somplast. Din 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București, în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell, în indicii MSCI Frontier IMI (Investable Market Index) și în indicii CECE MidCap și ROTX EUR ai Bursei de Valori de la Viena.

În cadrul evaluării VEKTOR în baza a 12 criterii privind guvernanța corporativă și comunicarea cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut nota maximă, 10, pentru al patrulea an consecutiv.

Documente

Găsești toate documentele TeraPlast aici

Abonează-te la newsletter

Fii la curent cu ofertele noastre și tutorialele din grupul TeraPlast