TeraPlast inclusă în indicele ROTX al Bursei de la Viena

parc industrial teraplast aeriana

Bistrița, 13 martie 2023

Acțiunea TeraPlast a fost inclusă de către Bursa de Valori de la Viena în indicele ROTX EUR în urma revizuirii componenței acestuia. Noua structură intră în vigoare începând cu 20 martie 2023.

ROTX, lansat în 2005, este un indice de preț ponderat în funcție de capitalizare și este compus din 15 acțiuni blue chip românești, este tranzacționabil și este utilizat ca suport pentru produse structurate și instrumente derivate standardizate. Componența indicelui este revizuită trimestrial.

Alexandru Stanean CEO TeraPlast
Alexandru Stânean, CEO TeraPlast

”Includerea acțiunilor TeraPlast în indicele ROTX EUR este confirmarea faptului că vizibilitatea TRP crește la nivel regional, respectiv la Bursa de Valori de la Viena. Ne propunem mereu să fim o companie atractivă pentru acționari și investitori, să comunicăm transparent și mai ales să traversăm cu un impact minim perioadele care ne pun la încercare. Acestea, împreună cu atenția la aplicarea celor mai bune practici de guvernanță sunt piloni de bază în relația noastră cu piața de capital.” a spus dl Alexandru Stânean, CEO TeraPlast.

În septembrie 2021, acțiunea TRP a fost inclusă și în indicele CECE MID CAP al Bursei de la Viena, parte din familia de indici regionali CECExt (CECE Extended Index). Acțiunile companiei sunt prezente și în indicii FTSE Russell. Menținerea acțiunilor TRP în indicii Small Cap și Global All Cap a fost reconfirmată la revizuirea semestrială care a avut loc în februarie 2023.

Despre TeraPlast

Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack și Somplast. Începând cu 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București și, din septembrie 2021, în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell. În cadrul evaluării Vektor în baza a 12 criterii privind guvernanța corporativă și comunicarea cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut nota maximă, 10, pentru al patrulea an consecutiv.

Detalii de contact

Alexandra Sica

Tel: +4 0741 270 439

Email: investor.relations@teraplast.ro

Documente

Găsești toate documentele TeraPlast aici

Abonează-te la newsletter

Fii la curent cu ofertele noastre și tutorialele din grupul TeraPlast