Fose și separatoare

Separatoarele de hidrocarburi sunt proiectate conform standardelor EN858 și DIN 1999-10.

Separatoarele de hidrocarburi oferite de TeraPlast sunt realizate din polietilenă prin procedeul denumit “rotomoulding” sau formare rotațională. Acesta este un procedeu ce permite rotirea independentă după două direcții a matriței de formare în care este introdusă pulberea de polietilenă. Prin acest procedeu se pot obține produse de dimensiuni mari cu forme variate.

Separatoarele de uleiuri și hidrocarburi sunt necesare acolo unde au loc scurgeri de lichide ușoare. Acestea apar, de obicei, la:

    • stații de alimentare cu combustibili;
    • spălătorii auto;
    • ateliere de reparații auto;
    • parcări.

Vezi Catalogul TeraPlast

Găsești gama completă de produse în catalogul TeraPlast 2020.

Alegerea separatorului de hidrocarburi

Formula utilizată pentru alegerea separatorului de
hidrocarburi este:
Ns= (Qr + fx * Qs) * fd

unde:

NS = debitul nominal în l/sec
Qr = debitul maxim al apei de ploaie in l/sec
Qs = debitul maxim al apelor uzate in l/sec
fx = factorul de retenție, în funcție de tipul suprafeței
fd = factorul de densitate al hidrocarburii.

În mod normal separatoarele de hidrocarburi se utilizează în combinație cu un decantor de nisip și nămol în cazul în care zona de pe care se vor prelua apele pluviale conține astfel de materiale în cantitate mare și cu un cămin pentru prelevare probe. Astfel, lanțul este alcătuit în aceasta ordine: decantor de nisip și nămol (unde este necesar) – separator
de hidrocarburi – cămin pentru probe.

În activitățile în care se produc ape uzate ce conțin grăsimi, separatoarele de grăsimi trebuie să fie instalate în conformitate cu EN1825 și DIN 4040-100, în scopul de a preveni deteriorarea conductelor de canalizare și stațiilor de epurare a apelor uzate. Ele reduc incidentele cum sunt conductele înfundate din bucătărie, îmbunătățesc performanța foselor septice, previn contaminarea stațiilor mici de epurare a apelor uzate.

Separatoarele de grăsimi oferite de TeraPlast sunt fabricate din polietilenă. Sunt extreme de durabile, cu greutate redusă și rezistente la acțiunea diferitelor substanțe chimice utilizate în bucătării.

Separatorul de grăsimi trebuie instalat în apropierea sursei de contaminare, în interiorul sau în exteriorul clădirii.

Separatorul de grăsimi instalat subteran trebuie să fie amplasat în apropierea clădirii, în zonele în care eliberarea de mirosuri puternice si agresive nu va reprezenta o problemă și în zona în care este posibil, accesul cu furtunul de colectare a vehiculului de vidanjare.

Nivelul racordului de admisie trebuie să fie situat sub nivelul de îngheț. Separatorul de grăsimi trebuie să fie deschis pentru golire și curățare.

Țeava PE-100RC cu strat aditivat PP

Gama separatoarelor de hidrocarburi oferite de TeraPlast

Separatoare de hidrocarburi de clasa I

Proiectate pentru a atinge o concentrație mai mică de 5 mg de ulei per litru în condiții de testare standard, aceste separatoare se vor utiliza când este necesară eliminarea picăturilor foarte mici de ulei. Un filtru coalescent este instalat înainte de racordul de ieșire pentru a îmbunătăți efectul de separare al hidrocarburilor în separator.

Atunci când apa trece prin filtru, mici picături de ulei se combină pentru a forma picături mari, care se desprind apoi de pe materialul coalescent și se ridică la suprafață. Un sistem de admisie special produce un efect tampon-curgere în separator. Acesta încetinește fluxul de intrare și îl distribuie într-un mod eficient în spațiului de separare. Particulele grele se scufunda în partea de jos și sunt separate, iar particulele ușoare se ridică la suprafață și sunt separate acolo.

Separatoare de hidrocarburi de clasa II

Proiectate pentru a atinge o concentrație mai mică de 100 mg de ulei per litru în condiții de testare standard, acestea sunt potrivite pentru utilizare în cazul în care se aplică o cerință de calitate inferioară.

Separatoare de hidrocarburi cu by-pass

Separatoarele cu by-pass tratează deplin toate debitele generate de ratele de precipitații de până la 6,5mm/oră (99% dintre precipitații). Aceste separatoare sunt folosite în zone de parcări atunci când este considerat un risc acceptabil neasigurarea unui tratament complet pentru debite mari. De exemplu, când riscul apariției unei scurgeri importante de hidrocarburi și ploi abundente, în același timp, este mic.

Țevi și fitinguri PVC canalizări exterioare

Țevi și fitinguri PVC canalizări exterioareTeraPlast, în calitate de cel mai mare procesator de PVC-U din România, produce o varietate largă de țevi din PVC neplastifiat (PVC-U) pentru sisteme de canalizări gravitaționale îngropate, supuse unor sarcini normale sau sarcini de lucru deosebite. Domeniile de utilizare a sistemelor din PVC-U sunt variate, acoperind atât rețele de canalizare …

Țevi PE corugate și fitinguri canalizări exterioare

Țevi PE corugate și fitinguri canalizări exterioareSistemul este alcătuit din țevi și fitinguri din PE corugat. Țevile se produc prin coextrudare, conform standardului SR EN13476-3:2007 rezultând o țeavă cu un perete interior lis de culoare deschisă pentru a ușura inspectarea cu camere video, cu o rugozitate extrem de redusă și un perete exterior, de tip profilat. Peretele …

Țevi PP corugate și fitinguri canalizări exterioare

Țevi PP corugate și fitinguri canalizări exterioareȚevile PP corugate canalizări exterioare se produc prin coextrudare, conform standardului SR EN13476-3:2007 rezultând o țeavă cu un perete interior lis de culoare deschisă pentru a ușura inspectarea cu camere video, cu o rugozitate extrem de redusă și un perete exterior, de tip profilat.Peretele exterior profilat asigură rezistenţa la …