despre-noi-teraplast-bistrita

Istoria companiei TeraPlast a început în anul 1896, cu atelierul de producție a plăcilor ceramice din Bistrița. Astăzi, la peste 12 decenii distanță, TeraPlast SA a ajuns unul dintre cei mai mari procesatori de PVC din România și unul dintre cei mai importanți producători români de materiale pentru piața construcțiilor.

Aceste realizări sunt rezultatul firesc a mai bine de un secol de dezvoltare și inovare continuă, totul făcut cu un singur scop în minte: furnizarea soluțiilor eficiente pentru oameni și mediu.

Din 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP.

TeraPlast activează în Parcul Industrial TeraPlast, cu o suprafață de peste 200.000 metri pătrați. Portofoliul de produse al TeraPlast SA este structurat pe două linii de business:

Instalații
Granule plastifiate și rigide

TeraPlast SA este compania-mamă a Grupului TeraPlast, grup care include companiile TeraPlast, TeraGlass (100%), TeraPlast Recycling (100%) și Somplast SA (70%).

Grupul TeraPlast – producător de materiale pentru piața construcțiilor cu capital 100% românesc

În ultimii 10 ani, investițiile la nivel de grup au depășit valoarea de 100 milioane de euro.