Teraplast are un nou membru in conducerea executiva
• Adin Pop, fost manager general Lissim, a fost numit Director al Diviziei de Ferestre a Teraplast, incepand cu 1 ianuarie 2009;
• Conducerea executiva a Teraplast este formata in prezent din sase membri, care au contracte de mandat de patru ani;
Compania Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din Romania, are, incepand din 1 ianuarie a.c. un nou director al Diviziei de Ferestre Orizont, in persoana domnului Adin Pop. Domnul Pop a fost numit in aceasta functie de catre Consiliul de Administratie al Teraplast, durata contractului de mandat fiind de patru ani.
Anterior venirii sale in Teraplast, Adin Pop a fost manager general al companiei Lissim, producator autohton de tamplarie termoizolanta din PVC, si are o experienta de peste cinci ani in acest domeniu de activitate. In cadrul Lissim, Adin Pop a mai detinut functiile de Director Marketing si Vanzari, respectiv Director Executiv.
Florin Urîte, director general Teraplast: “Dezvoltarea diviziei de ferestre si pozitionarea brandului nostru pe unul din primele trei locuri din piata este unul din principalele puncte ale strategiei companiei. Acesta este si motivul pentru care am decis ca divizia de ferestre trebuie sa aiba o echipa manageriala de sine statatoare, condusa de o persoana cu experienta in domeniu.”
Atributiile lui Adin Pop vor fi organizarea, conducerea si gestionarea activitatii Diviziei de Ferestre a Teraplast, pe baza unor obiective si criterii de performanta prevazute in Bugetul de Venituri si Cheltuieli, aprobat de Adunarea Generala a Actionarilor, precum si in business planul aferent anului 2009. In primele noua luni din 2008, Divizia de Ferestre a realizat aproximativ 5% din veniturile totale ale companiei Teraplast.
Adin Pop, director Divizia de Ferestre a Teraplast: “Dezvoltarea Diviziei de Ferestre a Teraplast este o noua provocare pentru cariera mea si este cu atat mai interesanta cu cat planurile si obiectivele pentru 2009 vin pe fondul crizei financiare globale. Obiectivul nostru principal este ca in urmatorii 2-3 ani, brandul de ferestre al Teraplast sa devina unul dintre primii trei jucatori la nivel national si consider ca acest target este unul tangibil, in conditiile in care exista disponibilitatea resurselor care sa sustina aceste planuri, chiar in actuala perioada de criza”.
Adin Pop (40 ani) a absolvit, in 1996, Facultatea de Automatizari si Calculatoare, a Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca, iar in 1999 a finalizat studii postuniversitare in Administrarea Afacerilor, in cadrul Facultatii de Business, a Universitatii Babes-Bolyai. Adin Pop are o experienta de peste cinci ani in industria de tamplarie termoizolanta din PVC.
Compania Teraplast a demarat productia de tamplarie termoizolanta din PVC in 2004, iar in prezent toata productia se realizeaza intr-o fabrica nou construita, in zona industriala a orasului Bistrita. Spre deosebire de celelalte fabrici ale Grupului Teraplast care vor fi mutate din Bistrita, in Parcul Industrial dezvoltat la Saratel, fabrica de ferestre va ramane in locatia actuala, deoarece a fost deja construita intr-o zona industriala a orasului. Compania produce tamplarie PVC, pentacamerala (cinci camere), sub brandul Orizont.
Detalii Teraplast:
Grupul Teraplast Bistriţa include subsidiarele Teraplast, Plastsistem şi Politub. Teraplast este cel mai mare procesator de PVC din Romania, Plastsistem produce panouri sandwich si structuri metalice pentru construcţii comerciale şi industriale, iar Politub produce tuburi din polietilenă pentru reţelele de gaz şi apă. Incepand din 2 iulie a.c. compania Teraplast este listata la Bursa de Valori Bucuresti sub simbolul TRP. Principalii actionari ai companiei, la data de referinta 31 august 2008, sunt Dorel Goia (33,16%), Emanoil Viciu (20,56%) si SIF Banat-Crisana (11,39%).
Detalii de contact:
Anca Rif
Director de comunicare si relatia cu investitorii
Tel: +40-752-101.639
Email: anca.rif@teraplast.ro