Buget de venituri si cheltuieli 2009 – premise
• Cifra de afaceri de 213,18 milioane lei, in crestere cu 9% fata de 2008;
• Profit net de 16,23 milioane lei, mai mic cu 16 %, raportat la 2008;
• Venituri totale de 218,19 milioane lei;
• Cheltuieli totale de 198,86 milioane lei;
Compania Teraplast, furnizor de solutii si sisteme in domeniul instalatiilor si constructiilor, a bugetat pentru 2009 o cifra de afaceri de 213,18 milioane lei, in crestere cu 9% fata de 2008. Evolutia estimata a cifrei de afaceri are la baza aprecierea cotei de piata, ca urmare a introducerii in portofoliu a unor noi produse si ca urmare a proiectelor de dezvoltare pe care compania Teraplast le deruleaza in cadrul Diviziei de Ferestre TeraGlass.
In primele luni din 2009 s-a finalizat procesul de rebranding al marcii de tamplarie termoizolanta si au fost deschise noi show-room-uri de vanzari, astfel ca incepand din trimestrul al doilea Teraplast va putea exploata, prin Divizia de Ferestre, oportunitatile din piata.
Florin Urite, director general Teraplast: “Pe sistemele existente in 2008 vor exista scaderi moderate ale cifrei de afaceri, ca efect al conjuncturii economice actuale. Vom contracara insa aceasta situatie prin extinderea prezentei noastre pe piata regionala si prin completarea sistemelor de business cu noi produse precum tevile corugate, fitingurile PVC si caminele de vizitare, care vor fi realizate de Teraplast in noile fabrici de la Saratel. Efectele introducerii in portofoliu a acestor noi produse vor fi vizibile in evolutia cifrei de afaceri incepand cu trimestrul al doilea din 2009”.
In ceea ce priveste profitul net, Teraplast estimeaza o diminuare a acestui indicator financiar pe fondul cresterii cheltuielor operationale, ca urmare a amortizarii investitiilor din Parcul Industrial de la Saratel si a deschiderii noilor show-room-uri TeraGlass, dar si pe fondul cresterii costurilor financiare, ca urmare a scaderii monedei nationale in raport cu euro. In plus, contractarea pietei constructiilor in 2009 si cresterea prezentei concurentei vor genera o diminuare a marjelor de profit.
Compania Teraplast deruleaza inca de anul trecut un amplu program de investitii ce presupune relocarea majoritatii capacitatilor de productie din Bistrita, la Saratel, unde compania a dezvoltat un parc industrial pe o suprafata de 22 hectare.
Pentru 2009 compania Teraplast si-a bugetat investitii de aproximativ 15, 75 milioane lei, valoare la care se adauga investitiile demarate in 2008 si care se vor finaliza in decursul anului 2009. Aceste investitii aflate in derulare inca de anul trecut vor necesita un efort financiar suplimentar, de peste 15 milioane lei, in 2009, astfel ca anul acesta compania Teraplast are in desfasurare investitii totale de 30,79 milioane lei.
Relocarea facilitatilor de productie la Saratel va permite dezvoltarea viitoare a afacerilor Teraplast si reducerea costurilor operationale prin folosirea optima a unor facilitati precum infrastructura, spatii de depozitare sau operatori manipulare. In plus, relocarea la Saratel va genera o reducere a costurilor de productie si o crestere a productivitatii.
Pentru 2009 compania Teraplast are ca principale obiective finalizarea relocarii fabricilor in parcul industrial de la Saratel, extinderea portofoliului de produse si dezvoltarea diviziei de ferestre, in conditiile unui control strict al costurilor.
Prin toate aceste masuri, Teraplast isi propune sa fructifice situatia sa financiara foarte buna si nivelul redus de indatorare pentru a-si mari cota de piata si pentru a crea bazele unei cresteri puternice dupa trecerea crizei economice.
Detalii Teraplast:
Compania Teraplast face parte din Grupul Teraplast, care mai include subsidiarele Plastsistem şi Politub. Teraplast este cel mai mare procesator de PVC din Romania, Plastsistem produce panouri sandwich si structuri metalice pentru construcţii comerciale şi industriale, iar Politub produce tuburi din polietilenă pentru reţelele de gaz şi apă. Incepand din 2 iulie 2008 compania Teraplast este listata la Bursa de Valori Bucuresti sub simbolul TRP. Principalii actionari ai companiei, la data de referinta 28 februarie 2009, sunt Dorel Goia (33,15%), Emanoil Viciu (20,52%) si SIF Banat-Crisana (11,38%).
Detalii de contact:
Anca Rif
Manager de comunicare si relatia cu investitorii
Tel: +40-752-101.639
Email: anca.rif@teraplast.ro